Crăciunul sau Naşterea Domnului Iisus Hristos si este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Crăciunul face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

Manuc - Partea III

În anul 1808, urcă pe tron sultanul Mahmud al II-lea (1808-1839), care i-a şi încredinţat lui Mustafa Paşa, la 28 iulie, postul de mare vizir. În vremea noului sultan, ca răsplată pentru repararea cetăţilor dunărene şi aprovizionarea armatei cu pesmeţi, i s-a conferit lui Manuc, din porunca sultanului titlul de bei (prinţ) al Moldovei. Motivele acordării lui Manuc a titlului de bei sau principe al Moldovei provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, ţara fiind ocupată de ruşi. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în ţară noul domnitor. Marele vizir Mustafa-Paşa îl cheamă pe Manuc-Bei la Constantinopol, acesta sosind la 4 octombrie 1808, însoţit de un cortegiu de o sută de armeni, întreaga procesiune îndreptându-se spre Poartă, unde Manuc-Bei şi-a luat în primire în mod oficial postul de mare dragoman.

Manuc - Partea II

În anul 1806, după începerea Războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc ajunge în capitala Ţării Româneşti (după o scurtă perioadă de refugiu în Transilvania), şi este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiaşi an începe construcţia hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreaţă a celor din secolul al XVIII-lea. Terenul pe care este construit a aparţinut, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Curţii domneşti. Odată cu acest teren, Manuc Bei mai cumpără şi alte moşii: Dragomireştii din Vale, Dragomireştii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giuleşti, Popeşti, Mudurgan, Brobodeţ, Hagi-Gheorghe, Cuhneşti, şi altele, pomenite în testamentul său din 1815.

Manuc - Partea I

Manuc Bey (Emanuel Mârzaian) (1769 - 1817) a fost un negustor, spion şi diplomat armean, proprietar de han de la începutul secolului XIX-lea. Emanuel (Manuc) Mârzaian s-a născut în anul 1769 în oraşul Rusciuc (astăzi oraşul Ruse din Bulgaria). Era fiul negustorului de grâne Martiros Mârzaian, originar din satul Karpi din Armenia, regiunea Araratului. Acesta a fost jefuit de averea sa de către persani şi a colindat apoi Turcia, aşezându-se , pe la jumatatea secolului al XVII-lea la Burgas şi în cele din urmă în cetatea Rusciuc, unde s-a însurat cu fata bogatului negustor armean Hanum-Oglu (nume turcizat). Moartea timpurie a tatălui său l-a facut pe Manuc să ia în propriile mâini afacerile de familie. El a făcut multe drumuri la Constantinopol, reuşind să acumuleze o avere considerabilă şi se zvonea la timpul său că ar fi cel mai bogat om din Balcani. Deşi vremurile din oraş nu erau prielnice pentru afaceri, Manuc s-a prezentat personal guvernatorului şi i-a oferit o sumă mare de bani, angajându-se să-i fie vistiernic lui Tersenicli-Oglu, în cazul în care i s-ar garanta libertatea schimbului de produse.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Războiul ruso-turc din 1806-1812 (vezi postarea anterioara) a izbucnit in octombrie, ţarul Alexandru I ordonând trupelor sale să traverseze Nistrul şi să ocupe Ţările Române. Cei mai importanţi factori de influenţare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franţa şi Imperiul Habsburgic. La începutul ostilităţilor, toţi ambasadorii ruşi din capitalele europene au fost instruiţi să declare că Imperiul Rus nu avea "nici cea mai mică intenţie să cucerească ceva de la Turcia", urmărind doar "prevenirea intenţiei lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru". În pofida asigurărilor iniţiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie-7 iulie 1807 dintre Rusia şi Franţa şi după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexnadru I şi Napoleon, ţarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Ţarist a celor două principate romanesti – Muntenia şi Moldova – în cazul victoriei ruşilor în războiul cu otomanii din 1806-1812.